Turist străin atacat de urs în zona Barajului Vidraru. Bărbatul a cerut ajutorul jandarmilor
Un incident grav a avut loc în zona cunoscutului obiectiv turistic Barajul Vidraru, unde un cetățean străin a fost rănit de un urs. Imediat după atac, bărbatul a reușit să se deplaseze până la postul de jandarmerie situat la baraj. Unul dintre jandarmii de serviciu a evaluat situația și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția de urgență a unui echipaj medical.
La fața locului a fost alocat un echipaj SMURD de prim ajutor calificat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a-i acorda îngrijiri medicale de specialitate bărbatului care, din primele informații, prezintă o mușcătură la nivelul mâinii.
Având în vedere prezența animalului sălbatic și riscul iminent la care sunt expuși localnicii și turiștii, autoritățile au emis de urgență un mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.
UPDATE – „Victima este de sex masculin, în vârsta de aproximativ 45 de ani. În urma evaluarii, s-a constatat că prezintă plăgi mușcate pe antebrațul stang.
Persoana este conștientă, cooperantă.
A fost preluată și transportată la spital de către echipajul SMURD”, au transmis pompierii.
Pentru a preveni escaladarea situației și apariția altor evenimente similare, forțele de ordine reamintesc cetățenilor un set de recomandări extrem de importante în cazul întâlnirii cu animale sălbatice periculoase:
- Evitați zona în care a fost semnalată prezența ursului și, dacă vă aflați în proximitate, rămâneți în locuințe sau în autoturisme;
- Păstrați distanța de siguranță față de animal. Este strict interzis să îl hrăniți sau să vă apropiați pentru a realiza fotografii ori filmări;
- Protejați animalele din gospodărie, însă fără a vă expune sub nicio formă pericolului direct.
Sursă foto: Unsplash.com
