Un accident rutier s-a produs în această dimineața zilei de 7 iunie în zona localității Mihai Viteazu, județul Constanța, fiind implicate două autoturisme. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța – un echipaj SAJ C2 și un echipaj SAJ B2 – precum și un echipaj SMURD B.
Potrivit informațiilor transmise de cadrele medicale, cele trei victime sunt bărbați, toți conștienți în momentul preluării de către salvatori.
Unul dintre aceștia a suferit un traumatism abdominal, al doilea un traumatism la nivelul coloanei lombare, iar cea de-a treia victimă a prezentat un traumatism toracic.
După acordarea primului ajutor la locul accidentului, toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare.
Vom reveni cu informații pe măsură ce autoritățile vor comunica date suplimentare privind cauzele producerii accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.