11 iunie este o zi specială pentru unul dintre cei mai apreciați medici oftalmologi din Constanța, Dr. Bogdan Cucu, profesionist care și-a dedicat întreaga carieră redării vederii și îmbunătățirii calității vieții pentru zeci de mii de pacienți.
Medic primar oftalmolog și chirurg cu o vastă experiență, dr. Bogdan Cucu este recunoscut atât în Constanța, cât și la nivel național, pentru performanțele sale în chirurgia oftalmologică și pentru contribuția adusă dezvoltării acestei specialități medicale. De-a lungul carierei, a efectuat peste 50.000 de intervenții chirurgicale și realizează anual peste 3.500 de operații oftalmologice, de la chirurgia cataractei și glaucomului până la intervenții vitreo-retiniene și de chirurgie refractivă.
Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și-a efectuat pregătirea în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, unde a parcurs toate etapele formării profesionale în oftalmologie, ajungând inclusiv rezident șef al secției de profil.
Perfecționarea continuă a reprezentat un obiectiv permanent al activității sale. A participat la numeroase cursuri și congrese internaționale în Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Austria, Germania, Spania și Polonia, acumulând expertiză în cele mai moderne tehnici de chirurgie oftalmologică.
Expertiza sa este recunoscută și la nivel internațional, prin apartenența la prestigioase organizații profesionale de oftalmologie din Europa și SUA
În prezent, dr. Bogdan Cucu coordonează activitatea medicală Laser Vision Med din Constanța – cel mai mare centru privat de oftalmologie din sud-estul României, fiind unul dintre promotorii excelenței în oftalmologia românească. Totodată, este membru al unor prestigioase organizații profesionale din România, Europa și Statele Unite ale Americii, printre care Societatea Română de Oftalmologie, Academia Americană de Oftalmologie și European Society of Cataract and Refractive Surgeons.
Dincolo de performanțele profesionale, cei care îl cunosc îl descriu ca pe un medic dedicat, empatic și apropiat de pacienți, calități care au contribuit la reputația sa de specialist de încredere.

Cu ocazia aniversării sale, echipa ȘtirileMedia.ro îi transmite domnului doctor Bogdan Cucu multă sănătate, împliniri personale și profesionale, precum și puterea de a continua să aducă lumină în viețile pacienților săi.
La mulți fericiți și împliniți ani!
