Un incident tragic a avut loc la o pensiune din Rucăr, județul Argeș, unde 14 copii au fost transportați la spital după ce s-au intoxicat cu mâncare. Adolescenții, din București, elevi ai unei școli cu profil sportiv, se aflau într-un cantonament la această pensiune atunci când au început să prezinte simptome de indispoziție.
Conform informațiilor furnizate de autorități, la pensiunea din Săticu de Sus erau cazate trei grupuri de câte 14 copii, toți pasionați de fotbal și aflați în cantonament. Din păcate, unii dintre aceștia au început să se simtă rău, manifestând simptome precum vărsături și scaune diareice.
„Starea pacienţilor este stabilă. Se recoltează probe. Copiii sunt puși la reechilibrare hidroelectrolitică. Au prezentat vărsături şi scaune diareice„, a declarat Alina Mihăilă Fecioru, medic pediatru la Spitalul Municipal Câmpulung.
Echipaje ale SMURD-ului și mai multe ambulanțe au intervenit prompt pentru a-i prelua pe cei afectați și a-i transporta la spital pentru investigații și tratament de urgență. Mihai Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș, a precizat că 14 copii au fost transportați la Spitalul Câmpulung, 10 dintre ei prezentând forme ușoare ale afecțiunii, iar ceilalți 4 forme medii. Aceștia vor fi evaluați și, dacă va fi necesar, vor fi transferați la alte unități sanitare în funcție de gravitatea stării lor de sănătate.