Peste 49 de candidați au obținut note între 9 și 10 la concursul de titularizare Constanța 2025
După etapa de contestații la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, procentul de promovare a candidaților este de 81,83, în creștere față de rezultatele inițiale (79,37%).
Reamintim că, la nivelul județului Constanța, din totalul celor 1.191 de candidați cu drept de participare la această probă, s-au prezentat 1.011 candidați pentru a susține proba scrisă la 51 de discipline, 110 candidați s-au retras, 4 candidați a fost eliminați, 897 de lucrări au fost încărcate pe platforma de evaluare.
În urma evaluării lucrărilor după etapa de contestații, pe tranșe de note, situația are următoarea configurație:
- 163 de candidați au obținut note mai mici de 5 – 18,17%;
- 343 de candidați au obținut note între 5 și 7 – 38,24%;
- 391 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 7 (43,59%), din care 49 candidați au obținut note între 9 și 10.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conform calendarului specific, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.
Prima ședință publică a avut loc astăzi:
