Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris la sesiunea de toamnă
Peste 33.000 de candidați susțin de luni, 19 august, probele scrise de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024, potrivit calendarului de examen. Examenul a debutat cu proba de limba și literatura română. Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Condițiile de promovare a examenulului de Bacalaureat
- să fi susținut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.
Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”, conform regulilor în vigoare.
33.600 de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat de toamnă 2024, cel mai mic număr din ultimii 20 de ani.
