Ștafeta Veteranilor Invictus se va desfășura în perioada 4 – 25 octombrie
Evenimentul este organizat anual, la nivel naţional, de către voluntari Invictus din întreaga țară, cu scopul de a promova eroii de ieri și de astăzi, prin intermediul sportului.
Peste 500 de voluntari Invictus, civili și militari din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, purtători ai ştafetei, alergători şi ciclişti, vor parcurge mai bine de 3 300 de kilometri, pe trei trasee – albastru, galben şi roşu. Traseele pornesc de la Pitești (start, 11 octombrie), București (start, 5 octombrie) și Călărași (start, 4 octombrie) și vor ajunge toate la Carei, în ziua de 25 octombrie.

La Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit pe voluntarii și militarii care iau parte la Ștafeta Veteranilor Invictus din acest an. Custodele Coroanei a predat simbolic ștafeta conducătorului grupului care aleargă pe primul segment al competiției, de la București la Ploiești.
Ștafeta Veteranilor Invictus, traseul roșu, a plecat în dimineața zilei de 05 octombrie din Fetești și a ajuns seara la Constanța. Ștafeta a fost dusă de militari ai Bazei 86 Aeriană și civili voluntari din Fetești. Pe parcurs s-au alăturat militari de la Depozitul 340 Mixt Murfatlar și de la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”.

Cel mai important moment va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 Octombrie, la Carei, unde Ştafeta Veteranilor Invictus va prezenta simbolic onorul tuturor eroilor de ieri și de astăzi.
Sursă foto: facebook/MApN
