Medhouse banner

A încercat să-i dea mită 10.000 de euro ca să nu-l testeze pe prietenul său de la volan. Șoferul consumase cocaină

Date:

Mită de 10.000 de euro respinsă de un polițist

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier Brașov – IPJ Brașov, prin Call-center anticorupție 0800.806.806, despre faptul că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Poiana Brașov, a oprit pentru control un autoturism în care se aflau două persoane.

Pentru ca șoferul, în vârstă de 24 de ani, să nu fie testat cu aparatul drugtest, pasagerul din dreapta i-a promis polițistului, în repetate rânduri, mai multe sume de bani, respectiv 5.000 de euro, apoi 10.000 de euro. Ulterior promisiunii, pasagerul, în vârstă de 21 de ani, i-a remis suma de 2.550 de euro, însă agentul de poliție a refuzat categoric propunerea acestuia.

Aspectele menționate au fost înregistrate cu aparatura tip body-cam din dotarea agentului de poliție.

Ulterior, în urma testării, rezultatul a fost pozitiv pentru consum de cocaină, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.

Ca urmare a activității de constatare a infracțiunii flagrante de dare de mită, cele două persoane au fost reținute pentru 24 ore iar, ulterior, s-a dispus cercetarea sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...