Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 14 octombrie a.c., un bărbat, de 27 de ani, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și fals intelectual, comis în forma participației improprii.
Astfel, la data de 11 octombrie a.c., bărbatul în cauză a condus un autoturism pe mai multe artere din municipiul Constanța, iar în urma investigațiilor a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, din cercetări a reieșit că, la data de 13 februarie a.c., acesta a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în ambele situații a prezentat polițiștilor fotografii cu un permis fals, despre care a declarat că este valabil.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Contanța, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.