Medhouse banner

Acces mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive atât ca spectatori cât și ca sportivi

Date:

Acces mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive atât ca spectatori cât și ca sportivi

Acces mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive atât ca spectatori cât și ca sportivi. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), instituție din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Agenția Națională pentru Sport (ANS), instituție aflată în subordinea Guvernului României își întăresc colaborarea pentru promovarea drepturilor conferite persoanelor cu dizabilități.

„Bucuria vine, de cele mai multe ori, din lucrurile simple. Ceea ce pentru mulți dintre noi reprezintă ceva normal, firesc, pentru persoanele cu dizabilități poate fi complicat din cauza barierelor de mobilitate dar și a discriminării. Este important să îi sprijinim pe cei aflați în dificultate să participe activ la viața socială, să se bucure de competiții sportive și să se bucure de aprecierea pe care o merită pentru performanțele pe care le obțin.

Acești oameni sunt adevărate modele de curaj, perseverență și dorință de a reuși. Doamna Elisabeta Lipă nu este doar o mare campioană care a dus tricolorul nostru pe cele mai înalte podiumuri ci și o susținătoare activă a disciplinelor sportive destinate persoanelor cu dizabilități.”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Protocolul încheiat între cele două instituții presupune colaborarea pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la programele și evenimentele sportive inclusiv prin monitorizarea îndeplinirii cerințelor de accesibilizare a facilităților sportive.

În baza acestui acord urmează să fie dezvoltate programe sportive pentru persoanele cu dizabilități dar se va axa și pe crearea cadrului legal in vederea formarii antrenorilor și instructorilor sportivi pentru persoanele cu dizabilități. O altă componentă a protocolului prevede încurajarea și sprijinirea sportivilor cu dizabilități să participe la competiții naționale și internaționale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ANUNȚ SPIT! Termen limită pentru declararea și plata impozitului pe spectacole în Constanța

Ghid pentru organizatori: Tot ce trebuie să știi despre...

Atenție, se oprește apa în localitățile Plopeni, Movila Verde și Chirnogeni

Întreruperi programate ale apei potabile Pentru executarea operațiunilor periodice de...

(Foto) Transferuri de top la CSM Constanța. Șapte campioni s-au alăturat clubului

CSM Constanța are o nouă echipă de spadă! Recent, Clubul...

Meci cu medaliile pe masă pentru CSM-Tomitanii Constanța U16!

CSM-Tomitanii Constanța U16 înfruntă Dinamo pentru locul 3 Tinerii rugbyști...