Accidentul rutier s-a produs între localităţile Agigea şi Techirghiol
Un accident rutier cumplit s-a produs, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 00.20, între localităţile Techirghiol şi Agigea! Două tinere, de 21 şi 28 de ani, şi-au pierdut vieţile, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Tragedia s-a produs pe Drumul Naţional 38. În urma coliziunii, cele două victime au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii.
După primirea apelului prin linia unică 112, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, pompierii, dar şi mai multe ambulanţe. Cele două tinere au fost scoase de echipajul de descarcerare din autoturismul distrus, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva.
Reprezentanţii IPJ Constanţa au transmis informaţii oficiale legate de acest caz teribil:
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 00.20, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN38, în afara localității Agigea. Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule. Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au testat persoana în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ pentru prezența unor substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii continuă cercetările”.
