Medhouse banner

Acțiune a polițiștilor în Portul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

Date:

Peste 70 de șoferi au fost verificați de polițiști prin aplicația eDac

La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în Portul Constanța.

În cadrul activităților derulate, au fost verificați prin aplicația eDAC 76 de conducători auto.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea dispozițiilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 24.000 de lei.

De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 23 ianuarie a.c. polițiștii au identificat un bărbat care ar fi condus un ansamblu auto format dintr-o autoutilitară și semiremorcă utilizând un echipament fraudulos capabil să modifice înregistrarea aparatului TAHOGRAF.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențioonal cu suma de 9.000 de lei, iar autoutilitara a fost indisponibilizată.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sfântul Gheorghe, „Străjerul Primăverii”, celebrat de peste un milion de români

Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”: Tradiții și obiceiuri Astăzi, 23...

(Foto) Acțiune de amploare a ARBDD. 9,5 tone de unelte de pescuit ilegale, distruse!

Peste 6.000 de unelte confiscate de ARBDD au fost...

(Foto) INCDM „Grigore Antipa” susține candidatura Dobrogei pentru titlul european din 2029

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” se alătură...

Președintele României a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului

Pedepse aspre pentru agresori. Nicușor Dan a semnat legea...