Acțiune rutieră de amploare a polițiștilor constănțeni. Au fost reținute mai multe permise de conducere

Date:

Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate prin aplicația eDAC 42 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 21 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 29 de permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor și vehiculelor și nerespectarea culorii semaforului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CAS Tulcea decontează toate cererile pentru indemnizațiile de concedii medicale

CAS Tulcea: plata indemnizațiilor de concedii medicale până la...

Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

Plata amenzilor devine mai simplă: Guvernul introduce cont unic...

(Foto) Ebru Bolat și Sara Patache, vedetele României la Jocurile Balcanice de Yachting

România, pe val la Jocurile Balcanice de Yachting 2025 Performanță...