Au fost găsite buletine de vot fără ștampila de control
Potrivit rezultatelor parțiale, Primăria Negru Vodă a fost câștigată de candidatul AUR, Mihai Argintaru. Acesta a obținut un procentaj de 41,29%, iar pe locul 2 s-a aflat Petre Urziceanu de la PNL cu 37,83%. Însă, reprezentanții PNL se pare că nu vor să accepte înfrângerea. Aceștia au atras atenția că acolo ar exista o potențială fraudă electorală.

Reprezentanții PNL au susținut că au fost găsite în urne mai multe buletine de vot fără ștampilă de control. Mai mult, voturile de la secția 335 din Negru Vodă au fost renumărate de trei ori.
Redăm mai jos comunicatul trimis de PNL Constanța:
„PNL Constanța: potențială fraudă electorală gravă la Negru Vodă: zeci de buletine de vot fără ștampilă de control au fost găsite în urne. Putem discuta despre vicierea totală a procesului de vot
În procesul de renumărare a voturilor în orașul Negru Vodă au fost găsite buletine de vot fără ștampila de control. Este o indicație cât se poate de serioasă a unei posibile fraude electorale care, dacă se confirmă, poate reprezenta vicierea totală a procesului de vot.
O diferență de numai 70 de voturi între primii doi candidați clasați în cursa electorală pentru funcția de primar al orașului Negru Vodă ne-a obligat că cerem o renumărare și o verificare a voturilor exprimate de către cetățeni, mai ales în condițiile în care primarul în funcție și membru PNL și-a derulat cele două mandate cu eficiență, cu proiecte finalizate și finanțate din fonduri externe, fie naționale, fie europene.
În procesul de renumărare a voturilor, care este încă în derulare, am fost surprinși să aflăm că o serie întreagă de buletine de vot nu au avut aplicată ștampila de control. Din verificările actuale, numărul de buletine de vot fără ștampilă de control ar fi mai mare decât diferența de 70 de voturi între primii doi clasați în cursa pentru primărie.
În aceste condiții, considerăm necesară analizarea foarte atentă și obiectivă a întregului proces de votare din Negru Vodă. Dacă există indicații rezonabile că amploarea potențialei fraude ar putea vicia întreg rezultatul votului, vom cere cu siguranță reluarea alegerilor în Negru Vodă.”
Sursă foto: arhivă/MAE