Medhouse banner

AFM a publicat lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Date:

Solicitanţii trebuie să parcurgă trei etape, în maximum de 90 de zile

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024.

De astăzi, persoanele fizice şi unităţile de cult care au aplicat în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pot alege unul dintre cei 562 de instalatori validaţi pentru verificarea documentaţiei depuse. În acest an, 65.996 de persoane fizice şi 670 de unităţi de cult au solicitat sprijin prin acest program, urmărind să devină prosumatori în viitorul apropiat. Prin producerea de energie verde, aceşti peste 66.000 de beneficiari vor reuşi să îşi reducă facturile la energie şi să contribuie activ la reducerea emisiilor de CO2, accelerând tranziţia României către surse regenerabile de energie„, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

În termen de maximum 90 de zile, calculate de astăzi, 11 decembrie 2024, se parcurg următoarele etape:

  • selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;
  • efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant;
  • aprobarea/respingerea/ refuzul de către instalator, în aplicaţie, a solicitanţilor.

În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.

Administraţia Fondului pentru Mediu generează prin intermediul aplicaţiei listele cuprinzând proiectele solicitanţilor eligibili. După publicare pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu a listei solicitanţilor aprobaţi, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice.

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la aprobarea proiectului, termen în care trebuie realizată instalaţia şi în care se va obţine certificatul de racordare.

Sursa foto: Hotnews.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Seară amară la Constanța. Farul pierde în fața FCSB-ului după un blackout de 8 minute

Flavius Stoican, după eșec: „Degeaba marcăm două, dacă adversarii...

(Video) „S-a terminat!” Decizii radicale pentru protejarea Deltei Dunării în urma controlului

Diana Buzoianu: „Rezervația Delta Dunării merită mai mult” Administrația Rezervatiei...