Medhouse banner

UPDATE Alertă la Constanța: Doi pescari au dispărut pe Lacul Siutghiol. Căutările au fost sistate din cauza vremii

Date:

O alertă a fost declanșată duminică seară în zona lacului Siutghiol din Constanța, între localitățile Ovidiu și Palazu Mare, după dispariția a doi pescari. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 23:00, iar pompierii au fost mobilizați pentru o operațiune de căutare de amploare.

Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, Ana Maria Stoica, la fața locului au intervenit membri ai Detașamentului Fripis cu o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor și o ambarcațiune de la detașamentul Port. În sprijin, a fost trimisă și o autospecială de scafandrii cu trei scafandri.

După mai multe ore de căutări intense, căutările au fost întrerupte în jurul orei 2:10 dimineața, din cauza condițiilor hidro-meteorologice nefavorabile. În ciuda eforturilor depuse, bărbații dispăruți nu au fost găsiți, iar operațiunea a fost reluată în această dimineață.

În timpul intervenției, militarii au recuperat barca utilizată de pescari și mai multe plase de pescuit, însă aceștia rămân în continuare dispăruți. Căutările au fost reluate la ora 8:00, participând la acțiune un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de stingere, o ambarcațiune și o autospecială cu trei scafandri.

UPDATE 17:30 – Pompierii militari constănțeni au anunțat că au sistat căutările din cauza vremii nefavorabile.

Ce spun polițiștii

La data de 7 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au fost sesizați despre faptul că două persoane au ieșit cu barca pe lacul Siutghiol, fără a reveni la mal.

Astfel, polițiștii au stabilit că doi bărbați, de 29 de ani, respectiv 21 de ani, au ieșit cu barca pe lacul Siutghiol, iar ulterior nu au mai fost văzuți revenind la mal.

În cauză, a fost informat Inspectorul pentru Situații de Urgență Constanța, la fața locului fiind prezent un echipaj de scafandri.

Cercetările sunt efectuate în continuare pentru identificarea celor doi bărbați.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Happy Kids Junior Afterschool deschide înscrierile pentru Școala de Vară 2026 și anul școlar 2026-2027

Vara poate fi o perioadă perfectă pentru dezvoltare, socializare...

ALERTĂ MAXIMĂ | Pericol de tsunami în Filipine după un cutremur devastator de 7,8 grade!

Atenționare de călătorie MAE! Alertă de tsunami în Republica...

Două tentative de dare de mită, respinse de polițiștii de frontieră din Orșova!

Prinși cu țigări ascunse în mașini pe DN 6:...