O alpinistă română în vârstă de 56 de ani a murit după ce a atins vârful muntelui Aconcagua. Victima a fost identificată ca fiind Mihaela Gabi Ianosi. Potrivit raportului oficial al poliției, aceasta a pierdut cunoștința în jurul orei 15, ora locală și s-a prăbușit în fața mai multor persoane prezente în zonă.
Un medic care se afla printre turiști a observat că pulsul Mihaelei era slab, i-a administrat adrenalină și i-a efectuat manevre de resuscitare cardio-pulmonară (RCP), dar femeia nu a reacționat și a murit pe loc, scrie presa locală.
În momentul tragediei, alpinista era însoțită de un grup de turiști europeni cu care atinsese vârful cu câteva minute înainte. Cauza morții româncei este investigată de Procuratura din Uspallata.
Aconcagua este cel mai înalt vârf din emisfera vestică și este situat în nord-vestul provinciei Mendoza. Această perioadă este deschisă pentru ascensiuni. Conform surselor specializate în alpinism, condițiile climatice și vânturile puternice fac ca ascensiunea la înălțimea de 6,960.8 metri să fie dificilă în această perioadă.
Până în prezent, au fost înregistrate trei decese: Raúl Alexander Tartera, un american în vârstă de 30 de ani, care s-a prăbușit după ce a atins vârful, la altitudinea de peste 6000 de metri.
La 3 ianuarie, trupul unui andinist rus a fost găsit în Plaza de Mulas, o tabără situată la peste 4.200 de metri altitudine față de nivelul mării.
