A fost treia zi de protest pentru angajații Casei Județene de Pensii, Inspectoratului Teriorial de Muncă și Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială. Timp de o oră, în intervalul orar 10.00-11.00, oamenii și-au spus nemulțumirile în fața instituției. Spun că sunt singurii care au fost lăsați în afara sistemului bugetar.
„Fără discriminare în salarizarea”, „condiții de muncă adecvate”, „nu avem salarii nesimțite” sau „muncă egală, salarii egale”, sunt doar o parte dintre mesajele scrise de angajații pe foi A4. Activitatea cu publicul nu a fost afectată, iar protestul a fost unul spontan.
„Sperăm că vom fi tratați așa cum considerăm noi că merităm”
Principala revendicare a angajațiilor este legată de salarii. Spun că nu au mai primit o mărire de mai bine de cinci ani de zile, în schimb volumul de muncă este aproape dublu. Așa că oamenii cer echitate între angajați.
„Salariul meu este de 4.850 de lei. Ne nemulțumește diferența care se face între bugetari. Aici, la noi, suntem lăsați ultimii. Se pare că doar așa, prin protest, ne putem cere și noi un salariu decent.”, a spus Claudia Năstase, angajat al Casei Județene de Pensii Constanța.
Angajații spun că cei care au avut primit acele majorări în urmă cu ani de zile, au fost datorită unor hotărâri judecătoreși. Mai mult decât atât, protestatarii au subliniat faptul că un simplu referent la ANAF are 7.200 de lei, făcând o paralele la salariile pe care le primesc aceștia lunar.
„Salarizare egală conform responsabilităților asumate. Dorim să avem salarii similare cu cei din structura centrală, cu cei de la alte ministere care au obținut pe diverse căi salarii majorate. Salariul meu este de 4.800 net. Cei care au aceeași funcție, dar lucrează prin alte părți au 6.500, 6.600 net. Ultima majorare a fost în 2018.”, a declarat Mariana Țuțuianu, inspector superior Casa Județeană de Pensii din Constanța.
„Salariile sunt acum între 3.000 și 5.500 un șef, dar trebuie să menționăm că aceste salarii au fost câștigate conform unor hotărâri judecătorești. Cei care au acționat în judecată și au avut câștig de cauză au acum salarii puțin mai ridicate, ceilalți în schimb nu.”, a subliniat Steliana Brighiu, liderul Sindicatului Casei Județene de Pensii Constanța.
Alexandru Popa lucrează la Casa Județeană de Pensii din Constanța de un an de zile, însă în domeniul administrativ este de 5 ani. Este de părere că toți au aceeași responsabilitate și că ar trebuie ca salariul să fie egal pentru toată lumea. O altă problemă pe care acesta a ridicat-o este numărul mic de angajați, iar din această cauză și volumul de muncă este mare.
„Suntem depășiți numeric. În privat se măresc salariile, iar la noi foarte rar. Vom ieși din nou în stradă, de fiecare dată până ne vom primi drepturile.”, a spus Alexandru Popa.
„Suntem 89 de angajați în cadrul Casei Județene de Pensii din Constanța care susținem 148.000 de pensionari. O muncă enormă și trebuie să ținem cont că în acești 89 de salariați este vorba și de compartimentul de Resurse Umane, Contabilitate, etc.” a adăugat Steliana Brighiu, liderul Sindicatului Casei Județene de Pensii Constanța.
Angajații susțin că vor continua cu protestele dacă nu vor primi niciun răspuns și nu vor fi chemați la discuții. Următorii pași: grevă de avertisment și grevă generală.
