Medhouse banner

Angajații instituțiilor de cultură din Constanța protestează la Ministerul Culturii

Date:

Sindicaliștii cer Contract Colectiv de Muncă sectorial

Săptămâna aceasta, angajații din instituțiile de cultură din Constanța continuă să protesteze în fața Ministerului Culturii, la București, alături de colegii lor din țară.

Dezamăgiți de întâlnirea avută cu ministrul Culturii, sindicaliștii se vor afla în stradă zilnic, până vineri, 30.01.2026, între orele 16:00-18:00.

Principalele solicitări sunt:

  • aplicarea la nivelul instituțiilor de cultură a Contractului Colectiv de Muncă sectorial;
  • exceptarea acestor instituții de la reducerile cheltuielilor cu personalul și stoparea concedierilor;
  • deblocarea angajărilor în condițiile în care există o lipsă cronică de personal calificat;
  • alocarea unor bugete de bun simț, care să permită funcționarea normală a instituțiilor de cultură.

„Având în vedere faptul că sistemul cultural se află într-o situație deplorabilă, sesizată nu numai de angajați și manageri, ci și de publicul larg, prezența în stradă este o consecință directă și necesară, atunci când memoriile, solicitările și alte acte care prezintă realitatea sunt ignorate.

Îi invităm pe toți cei care consideră că este important ca în România să existe instituții de cultură precum muzee, biblioteci, teatre, case/centre de cultură, filarmonici, să se alăture protestului din fața Ministerului Culturii, fiindcă orice măsură care afectează acest domeniu reprezintă o palmă dată tuturor românilor care au fost, care sunt și care vor fi”, a declarat muzeograf Oana Grigoruță, președintele Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...