Medhouse banner

ANM a emis un cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 6 judeţe din ţară!

Date:

Codul galben este valabil până la ora 21.00

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo Cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru zona de vest a țării, valabilă pe parcursul zilei de joi.

Astfel, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 60 km/h), vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp și, izolat, de peste 40 litri/mp. Județele avertizate sunt: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

”Astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului. Vineri (25 aprilie), vremea va fi instabilă local în zonele montane și în sud-estul țării”, atenționează meteorologii

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Reunire de lot la CSM Constanța: Handbaliștii au început pregătirile pentru noul sezon

Start în sezonul 2026-2027: CSM Constanța atacă Liga Zimbrilor...

(Foto/Video) Debut istoric pe litoral: NIBIRU a strâns 282.000 de vizitatori în primele 4 zile

Succes masiv la deschidere: O medie de 70.000 de...

Atenție, călători! Modificări în circulația trenurilor internaționale spre și dinspre Ungaria

Lucrări feroviare în Ungaria: Program modificat pentru trenurile care...

Comisia Europeană a amendat AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale

AliExpress, sancționat drastic pentru încălcarea DSA Astăzi, Comisia Europeană a...