Medhouse banner

Anul 2024 a început bine pentru turismul de litoral, cu o creștere de peste 23% a rezervărilor față de ianuarie 2023

Date:

Anul 2024 a început bine pentru turismul de litoral, arată datele centralizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanță, care evidențiază o creștere de 23,27% a numărului de rezervări pentru sezonul estival față de luna ianuarie a anului trecut. Totodată, valoarea totală a rezervărilor făcute depășește cu aproape 32% cifrele înregistrate în aceeași perioadă din 2023. De altfel, turoperatorul raportează o creștere a vânzărilor pe tot intervalul cuprins de la lansarea programului Înscrieri Timpurii 2024, adică de la 1 octombrie 2023 până la finalul lunii ianuarie, perioadă în care vânzările au crescut cu aproape 29% față de aceeași perioadă a anului precedent.

„În general, ianuarie ne indică trendul pentru anul în curs, iar cifrele obținute în prima lună a acestui an ne duc într-o zonă optimistă și ne determină să estimăm un an bun pentru turismul de litoral în România. Contează foarte mult reducerile și condițiile avantajoase de plată din programul Înscrieri Timpurii derulat de operatorii din turism, dar, în același timp, este evident că pentru tot mai mulți români litoralul autohton este principala destinație de vacanță pe care o iau în calcul atunci când își fac planurile pentru vară. Printre criteriile menționate de turiștii noștri în alegerea stațiunilor românești se numără siguranța, proximitatea și raportul calitate-preț foarte bun.”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Luna ianuarie confirmă și un alt trend început în sezonul precedent: turiștii care își rezervă din timp sejurul la mare caută în mod special hoteluri bine cotate, care oferă beneficii extra, precum locuri de joacă pentru copii, piscine private, meniuri variate, opțiuni de petrecere a timpului liber, activități dedicate copiilor. Cererea rămâne ridicată pentru pachetele all inclusive, în condițiile în care în sezonul 2023 numărul total al locurilor all inclusive în hotelurile de la Marea Neagră a ajuns la 18.500, în creștere cu 5.000 de locuri în comparație cu anul 2019. Clasamentul celor mai căutate stațiuni până în acest moment arată că Mamaia și Eforie Nord își dispută prima poziție, iar pe poziția a treia se află stațiunea Jupiter.

„Stațiunile în care se fac investiții constant, atât în hoteluri, cât și în infrastructura locală, sunt cele mai solicitate. Acest lucru ne arată că nu putem avea așteptarea ca turiștii să fie atrași la Marea Neagră dacă nu le oferim și cele mai bune condiții de cazare, masă, variante de distracție. În plus, cei care ajung pe litoral trebuie convinși că au toate motivele pentru a repeta experiența. Acest obiectiv poate fi atins doar printr-o bună colaborare între autorități locale, centrale și operatori din turism, ceea ce ne dorim să vedem că se întâmplă mai intens în acest an. Merită, însă, să menționăm faptul că în ultimii ani litoralul a trecut printr-un proces complex care a dus la dezvoltarea acestui produs turistic atât în ceea ce privește infrastructura de cazare, cât și plajele, spațiile verzi, falezele. Vedem îmbunătățiri de la an la an și doar în felul acesta putem spera că turiștii români vor veni în număr tot mai mare pe litoral și că vom reuși să atragem și turiști străini.”, subliniază reprezentantul companiei.

Programul Înscrieri Timpurii (Early Booking) continuă și în luna februarie, când românii interesați să își rezerve un sejur la mare pot beneficia de reduceri de până la 46% din tariful standard al unui pachet turistic și au posibilitatea de a plăti în tranșe. La jumătatea acestei luni, turoperatorul va organiza Târgul de turism online, cu extra-discounturi față de cele acordate prin programul Înscrieri Timpurii. După Târgul de Turism, reducerile acordate vor scădea gradual, pe măsură ce ne apropiem de debutul unui nou sezon estival.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Cazinoul din Constanța devine centrul cultural al vacanței de 1 Mai

Expoziție regală excepțională în Sala Oglinzilor a Cazinoului Două expoziții...

12 aparate de electrocutat peștele, scoase din circuit de Garda de Coastă

Noi capturi de dispozitive de pescuit electric la Tulcea Polițiștii...

(Foto) GHID COMPLET: Înscrierea la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027. Tot ce trebuie să știe părinții

Reînscrierile la educația timpurie debutează pe 18 mai Ministerul Educației...