Președintele Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor din Camera Deputaților, Steluța Cătăniciu, face un apel la acțiune cu privire la abuzurile și agresiunile sexuale asupra copiilor și evidențiază gravitatea și impactul devastator pe care aceste acte le au asupra societății românești.
„Abuzurile şi agresiunile sexuale împotriva minorilor reprezintă una dintre cele mai profunde şi dureroase răni pe care societatea noastră le poate suferi,” spune președinta Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor.
„Aceste acte de violenţă nu doar că distrug inocenţa şi copilăria victimelor, dar lasă cicatrici adânci, atât fizice, cât şi emoţionale, care pot dura o viaţă întreagă. Este datoria noastră, ca societate, să protejăm cei mai vulnerabili membri ai noştri şi să asigurăm un mediu sigur pentru dezvoltarea şi creşterea lor”, continuă aceasta.
Este esențial să recunoaștem că abuzurile sexuale asupra minorilor nu sunt limitate la un anumit mediu social sau economic, ci afectează familii din toate straturile societății, spune Steluța Cătăniciu.
În plus, Deputatul Steluța Cătăniciu aduce în discuție necesitatea unei acțiuni riguroase la nivel legal și instituțional pentru descurajarea infractorilor și protejarea victimelor. Legile clare și sistemele de suport adecvate sunt fundamentale în această luptă împotriva abuzurilor sexuale asupra minorilor.
„Impactul abuzurilor sexuale asupra minorilor este devastator şi multidimensional. Pe plan fizic, victimele pot suferi răni, boli transmisibile sexual şi, în cazuri extreme, consecinţe pe termen lung care afectează sănătatea reproducerii. Emoţional şi psihologic, efectele sunt adesea mai greu de vindecat, incluzând depresia, anxietatea, tulburarea de stres post-traumatic, dificultăţi în stabilirea relaţiilor sănătoase şi o imagine de sine deteriorată. Multe dintre aceste victime ajung să sufere în tăcere, temându-se de stigmatizare sau neîncredere din partea celor din jur”, mai afirmă deputatul.
