APM este una dintre locațiile în care procurorii DNA fac percheziții
Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta (APM) a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat de presă referitor la acțiunea de amploare derulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în Portul Constanța, unde au loc 41 de descinderi într-un dosar de dare și luare de mită.
”Referitor la acțiunea DNA declanșată în această dimineață în Portul Constanța, vă informăm că Administrația Porturilor Maritime oferă tot sprijinul necesar organelor judiciare.
Directorul general și directorul financiar pun la dispoziția procurorilor DNA toate documentele solicitate, toate informațiile necesare în sprijinul desfășurării anchetei.
Orice informație pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituțiile abilitate. Conducerea companiei reafirmă determinarea de a nu accepta nicio abatere de la legalitate și va întreprinde întotdeauna măsuri corespunzătoare dispozițiilor organelor judiciare”, au transmis reprezentanții AMP într-un comunicat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.