144.067 de tineri cu vârste sub 30 de ani au fost incluși pe parcursul anului 2023 în măsuri active de ocupare derulate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Dintre aceștia, 54.759 de tineri au fost încadrați în muncă, se arată într-un comunicat de presă.
„Fiecare tânăr beneficiază de măsuri active personalizate, în funcție de aptitudini, capacități și nivel profesional. Ajutăm tinerii să înceapă și activități independente sau o afacere. Diversificarea și dezvoltarea serviciilor și politicilor publice în domeniul ocupării reprezintă priorități ale mandatului meu pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieței muncii.”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Câteva cifre elocvente:
49.010 tineri încadrați în locuri de muncă pe perioadă nedeterminată;
1.126 au beneficiat de prima de activare de 1.000 de lei pentru șomerii neindemnizați;
432 au beneficiat de primă de inserție;
542 au primit sprijin privind stimularea mobilității forței de muncă (prime de încadrare, primă de instalare sau primă de relocare, după caz, pentru cei care s-au angajat la distanțe de mai mult de 15 km de domiciliu, respectiv mai mult de 50 km de domiciliu).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.