Oncoria Med

Argeș: Coliziune între un autoturism și o autobasculantă. Două persoane au ajuns la spital

Date:

Un accident rutier s-a produs în comuna Bascov între un autoturism și o autobasculantă.
Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

La fața locului a fost prezent și o ambulanță SAJ. Echipajele medicale au evaluat patru persoane, pasageri în autoturism. Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital două persoane de sex feminin, care prezentau diverse traumatisme.

Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.

Sursă foto: ISU Argeș

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fit Temple vine la Târgul de Sănătate și Frumusețe cu un echipament-surpriză. Vizitatorii VIVO! Mall îl vor putea testa

Mișcarea face parte dintr-un stil de viață sănătos, iar...

Școala Postliceală Hipocrate Constanța, prezentă la Târgul de Sănătate și Frumusețe. Înscrieri pentru cinci calificări medicale

Școala Postliceală Hipocrate Constanța va fi prezentă, în perioada...

Parcul Tăbăcărie devine un oraș steampunk! Incursiune fascinantă într-o lume plină de fantezie și mecanică

Parcul Tăbăcărie devine, în acest weekend, harta imaginară a...

(Video) Alibec a ratat penalty-ul victoriei! Seară cu ghinion pentru Farul pe o căldură infernală la Ovidiu

Farul Constanța – FC Botoșani 0-0: Alb-albaștrii ajung la...