Medhouse banner

Atenționare de călătorie! Este grevă în Italia! Sunt afectate zborurile, trenurile și transportul public

Date:

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la programul de zbor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în perioada 7 – 9 septembrie 2024, vor fi organizate greve la nivel național, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar și transport public local, după cum urmează:

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, între orele 13.00 – 17.00 – va avea loc greva personalului aeroportuar și a personalului navigant al mai multor companii aeriene publice şi private, care va afecta inclusiv programul aeroporturilor Fiumicino – Roma și Olbia – Sardegna;

În perioada 8 – 9 septembrie 2024 – va avea loc grevă în transportul public feroviar, cu o durată de 24 ore;

Luni, 9 septembrie 2024 – va avea loc grevă în transportul public local, cu o durată între 4 și 8 ore.

Sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene și perturbări ale circulației mijloacelor de transport feroviar și public local.

Cetăţenii români afectaţi sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la programul de zbor şi să menţină legătura cu companiile aeriene, pentru a primi detalii cu privire la eventuale întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935

* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444

* Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171

* Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134 

* Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688

* Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299

* Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: https://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperihttps://roma.mae.ro/https://cgroma.mae.rohttps://www.mae.ro/.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...