Medhouse banner

Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Date:

Sute de locuri sunt scoate la concurs

Candidații care doresc să urmeze programele de studii universitare de licență organizate de „Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs până pe 28 iulie 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică).

Anul acesta, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliție, programul de studii „Ordine şi siguranţă publică” au fost scoase la concurs, la învățământ cu frecvență, 330 de locuri la specialitatea poliție, 100 pentru poliție de frontieră și 60 specialitatea jandarmi, iar la învățământ cu frecvență redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri în total. Pentru programul de studii universitare „Drept”, specializările poliție, poliție de frontieră şi jandarmi au fost scoase la concurs 190 de locuri pentru forma de învățământ cu frecvență și 100 pentru învățământ la distanță.

Pentru a ocupa unul dintre aceste locuri, candidaţii transmit cererea-tip, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, însoțită, după caz, de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.

Recrutarea candidaților se realizează în raport cu oferta educațională și domiciliul/reședința înscris/ă în cartea de identitate, astfel:

  • de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pentru candidații cu domiciliul-reşedinţa în municipiul Bucureşti;
  • de către structurile de resurse umane din cadrul Gărzii de Coastă, inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iași, Giurgiu, Timișoara, Oradea și Sighetu Marmației şi din cadrul serviciilor teritoriale subordonate acestora, cu sarcini de recrutare dar şi de către Baza de Reparaţii Nave Brăila pentru candidaţii din judeţele respective;
  • pentru candidații care nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat recrutarea se realizează de către structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate.

Candidații la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Poliție, pot opta prin completarea secțiunii corespunzătoare din cererea-tip de înscriere ca, în situația în care sunt declaraţi respinşi şi obţin un rezultat mai mare sau egal cu media minimă de admitere stabilită potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere, să fie repartizaţi, fără concurs de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute şi potrivit opţiunilor formulate în acest scop, pe locuri la instituţiile de învăţământ postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, în prima serie de şcolarizare care urmează după concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Potrivit calendarului de desfășurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 09 august 2024.

Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 07 august 2024, potrivit planificării întocmite de către unitățile cu atribuții de recrutare.

Taxa de înscriere la concurs se achită de către candidații declarați apt psihologic până la data de 09 august 2024 (data operațiunii bancare).

În ceea ce privește probele de concurs, evaluarea performanțelor fizice va avea loc în intervalul 20 – 29 august 2024, la Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”, iar evaluarea cunoștințelor în data de 31 august 2024, la Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza.

În data de 01 septembrie 2024 va avea loc afișarea rezultatelor la proba scrisă, iar în perioada 01 – 02 septembrie 2024 pot fi depuse contestații, exclusiv online la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Soluționarea contestațiilor se va face în data de 03.09.2024.

Examinarea medicală va avea loc în intervalul  5 – 27 septembrie 2023.

La data de 27 septembrie 2024 va avea loc afișarea rezultatelor finale ale candidaților declarați admis.

Mai multe detalii privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere la programul de studii universitare de licență, organizat în anul 2023 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot fi obținute accesând site-ul MAI, secțiunea Carieră/ Instituții de învățământ/formare profesională (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghidul ANSVSA pentru perioada caniculară! Cum prevenim toxiinfecțiile alimentare

Atenție la alimente pe timp de caniculă! Sfaturile specialiștilor...

Jandarmii din Constanța s-au pregătit pentru asigurarea ordinii publice pe litoral

Jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța, pregătiți pentru misiunile din...

Ziua Drapelului Național, sărbătorită cu onoruri militare de marinarii români

Ceremonii militare și religioase în garnizoanele Forțelor Navale de...

Scandal într-un bar din orașul Sulina. Un bărbat a fost arestat

Bărbatul a devenit agresiv în holul sediului poliției La data...