Autoritatea Națională pentru Cercetare: „Ne rugăm ca exemplul său de compasiune și dialog să continue să inspire comunitatea științifică”
În cea de-a doua zi de Paște, pe 21 aprilie 2025, lumea a pierdut o voce caldă și un spirit neobosit, odată cu trecerea în eternitate a Sanctității Sale, Papa Francisc. Cu o zi înainte, din Piața Sfântul Petru, a oferit mulțimii un ultim dar, un zâmbet și un mesaj de speranță, purtând în suflet simplitatea și curajul care l-au definit.
Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio, a fost un susținător fervent al științei ca mijloc de a proteja planeta și de a înțelege complexitatea vieții, publicând enciclica Laudato. Papa Francisc a inspirat cercetători din întreaga lume să abordeze criza climatică cu responsabilitate și umanitate.
Autoritatea Națională pentru Cercetare își pleacă fruntea în fața moștenirii unui om care a văzut în cunoaștere o cale spre binele comun. Puțin cunoscut este faptul că Papa Francisc, în tinerețe, a studiat chimia, o pasiune care i-a hrănit curiozitatea pentru armonia creației.
„Ne rugăm ca exemplul său de compasiune și dialog să continue să inspire comunitatea științifică și pe toți cei care caută adevărul. Fie ca sufletul său să găsească odihnă în lumina pe care a dăruit-o lumii!”, au transmis reprezentanții Autorității Naționale pentru Cercetare.
Sursă foto: facebook/Papa la București
