Farul joacă în această seară cu Sepsi, la Ovidiu
Farul continuă lupta pentru calificarea în Europa! Constănţenii primesc în această seară vizita echipei Sepsi. Farul este revelaţia play-off-ului: are până acum două înfrângeri, un egal şi 4 victorii. Rezultate care au adus echipa lui Hagi la două puncte de podium şi în acelaşi timp aproape de Europa. Sepsi pare, pe hărtie, un adversar facil. Este pe ultimul loc în clasament, cu o singură victorie obţinută până acum în play-off.
Hagi vrea în Europa!

Hagi a spus că obiectivul Farului în acest final de sezon este ocuparea unui loc care să-i asigure prezența în cupele europene. În cazul unui succes în acestă seară, Farul va fi şi mai aproape de preliminariile Conference League.
„Trei meciuri foarte importante pentru a încerca să intrăm în Europa, unde trebuie să fim conectați, să avem determinare și să luptăm să facem meciuri bune așa cum de obicei am făcut acasă. Sepsi e un adversar foarte puternic, foarte greu de câștigat cu ei, au arătat și la ultimul meci. Ne așteaptă un meci dificil, dar sper să avem aceleași prestații precum cele din ultimele două meciuri de acasă, acolo unde am jucat foarte bine, ne-am impus, am dominat, am dictat ritmul și intensitatea jocului” a declarat Hagi.
Meciul Farul –Sepsi se joacă diseară, de la ora 20.00, pe stadionul din Ovidiu.
Sursa foto: Farul Constanţa
