Pompierii au fost solicitaţi să intervină la Babadag
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip nowcasting valabilă până la ora 12:00 pentru localitățile Babadag, Sarichioi, Baia, Topolog, Valea Nucarilor, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Mahmudia, Mihai Bravu, Stejaru, Ciucurova, Beștepe, Beidaud, unde se așteaptă fenomene meteo severe manifestate prin averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta județului Tulcea a emis pentru aceste localități un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă dar și a participanților la trafic.
Până în acest moment pompierii au fost solicitați pentru a interveni în localitatea Babadag unde, pe drumul național cursul unui pârâu a ieșit din matcă și a surprins două autoturisme care nu mai puteau înainta. Un echipaj din cadrul Stație de Pompieri Babadag a intervenit pentru a ajuta conducătorii autoturismelor să scoată mașinile din zona inundată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.