Banii falși au fost folosiți de doi suspecți care au fost reținuți de polițiști
Bani falși încărcați în bancomate! Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de monedă, împreună cu procurorii DIICOT au efectuat joi 2 percheziții domiciliare, una în municipiul București și alta în municipiul Giurgiu, într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate și fals privind identitatea.
”În cauză s-a reținut că, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, 3 unități bancare ar fi fost prejudiciate cu aproximativ 400.000 de dolari, prin încărcarea de către persoanele în cauză, în bancomate, a aproximativ 4.000 de bancnote falsificate, cu valoarea individuală de 100 de dolari, urmată de conversia în lei și retragerea în numerar a acestor sume.
În cazul uneia dintre aceste bănci, persoanele cercetate ar fi folosit cărți de identitate falsificate, pentru deschiderea unor conturi de client necesare operațiunilor de conversie valutară la automatele bancare.
Bancnotele ar fi făcut parte dintr-un tip de fals foarte bine realizat, bancnotele contrafăcute fiind depistate ulterior în centrele de procesare numerar, trecând de sistemele de securitate ale automatelor bancare”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Două persoane vor fi conduse la sediul DIICOT – Structura Centrală, pentru audieri.
Suportul tehnico – criminalistic a fost asigurat de Institutul Național de Criminalistică din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
