Medhouse banner

Bărbat cu mandat european de arestare, identificat prin aplicația eDac. A fost oprit pe o stradă din Constanța

Date:

Bărbatul se afla într-un autoturism care se deplasa pe strada Soveja

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Soveja.

Acesta a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 43 de ani.

În urma verificării prin aplicația eDAC, s-a constatat că pe numele bărbatului a fost emis, de către Republica Italia, mandat de european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Bărbatul a fost condus la sediu și preluat de polițiștii Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite.

Astăzi, 1 iulie a.c., va fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în vederea luării măsurilor legale.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Urmărire ca în filme la frontieră. Un șofer a ignorat semnalele polițiștilor și a fugit cu trei migranți în mașină

Trei cetățeni străini fără documente, depistați într-un autoturism de...

Un elev din Constanța a fost admis la École Polytechnique din Franța, dar are nevoie de sprijin financiar

Ștefan Patrichi, elevul din Constanța admis la École Polytechnique,...

Atacuri masive cu drone lângă granița României. Doi avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Populația avertizată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul...

Carambol cu patru autoturisme în fața la Cora: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Carambol cu 4 autoturisme la Cora! Un grav accident rutier...