Astăzi, în jurul orei 11.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui imobil situat în municipiul Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 68 de ani.
La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a transportat bărbatul la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.