BEC a precizat că Diana Șoșoacă a depus solicitarea fără ca aceasta să fie însoțită de lista de susținători
Biroul Electoral Central (BEC) a respins duminică seară noua solicitare depusă de Diana Șoșoacă pentru înregistrarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale. Hotărârea BEC a fost postată pe site-ul instituției.
„Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central. Cu drept de contestaţie la Curtea Constituţională în termen de 24 de ore de la momentul afişării prezentei decizii”, se arată în documentul BEC.
Reprezentanții BEC au precizat că noua solicitare a Dianei Șoșoacă a fost înaintată fără a fi însoțită de o listă de susținători și fără să difere de cea inițială, care fusese invalidată de Curtea Constituțională, așa ca au decis respingerea demersului.
În urma unor contestaţii depuse la Curtea Constituţională a României, candidatura Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte a fost anulată sâmbătă, iar aceasta nu mai are o altă cale de atac.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.