Bistrița-Năsăud: O femeie a fost găsită moartă. Soțul este suspect

Date:

Ovidius Clinical Hospital

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost găsită moartă, sâmbătă, într-un imobil din municipiul Bistriţa. Surse din anchetă susțin că există suspiciunea că aceasta a fost ucisă de soţul său în urma unui conflict izbucnit între cei doi, potrivit agerpres.ro.

„La data de 2 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconştienţă, în interiorul unui imobil din Bistriţa, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare, formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Criminalistic, care s-a deplasat la faţa locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani. Bănuit de comiterea faptei este soţul acesteia, un bărbat de 34 de ani din Bistriţa.”, au transmis reprezentanții IPJ Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, se pare că și soțul, în vârstă de 34 de ani, prezenta leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri, susțin polițiștii.

„Bărbatul prezenta leziuni corporale, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În acest moment, poliţiştii fac cercetări pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodată sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.”, au mai adăugat polițiștii.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu, a precizat pentru agerpres că, din primele informaţii, între soţi ar fi izbucnit un conflict, care a degenerat, iar femeia a decedat în urma rănilor provocate cel mai probabil cu un cuţit.

Bărbatul de 34 de ani urmează să fie audiat. Femeia decedată avea doi copii minori cu soţul său.

Sursă foto: arhivă

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Universitatea „Ovidius” din Constanța a acordat prima diplomă „Doctor Europaeus” Luminiței Steriu, doctor în filologie franceză

Institutul Studiilor Doctorale (ISD) din cadrul Universității „Ovidius” din...

(Video) 16 cetăţeni străini, depistați ascunși într-un camion cu fructe, la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere...

Târg de Mărțișoare la Muzeul de Artă Populară. Micile obiecte sunt lucrate manual

În perioada 26 februarie – 1 martie, Muzeul de...