BREAKING NEWS! Preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat demisia!

Date:

Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie cu data de 12 februarie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni, că își dă demisia din funcție.

Decizia vine în contextul în care Opoziția a încercat să inițieze suspendarea sa. Este al treilea demers în acest sens, după ce primele două au eșuat pentru nu a fost strâns numărul de semnături. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie cu data de 12 februarie.

Suspendarea este un demers inutil, pentru că, peste puține luni, plec din funcție. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată, nu am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se va declanșa referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Pe plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată: unii vor fi de acord, alții nu, iar întreaga discuție se va axa doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care urmează, despre viitorul țării. Pe plan extern, niciun partener nu va înțelege de ce România își demite președintele. Nimeni nu va înțelege rostul unui astfel de demers. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a fost ales pentru prima dată în funcţia de preşedinte al României în 2014, iar al doilea mandat l-a câştigat în 2019.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

STS respinge acuzațiile privind sistemele IT utilizate la alegeri

STS clarifică: „Nu avem atribuții în validarea voturilor sau...

Jandarmii au descoperit în Mangalia un bărbat care vindea ilegal parfumuri susceptibile a fi contrafăcute

Parfumuri contrafăcute, confiscate de jandarmi pe o stradă din...

Tinerii pasionați de IT se întrec la ESTIC 2025, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Concurs pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației –...