Medhouse banner

Buzău: Tragedie în localitatea Boboc. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu

Date:

O bătrână de 89 de ani, găsită carbonizată în propria casă

Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Boboc.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era stins, manifestându-se doar cu degajări de fum. În urma evenimentului au fost afectate obiectele de mobilier din două camere ale locuinței, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. În interiorul imobilului a fost identificată o persoană de sex feminin, in vârstă de 89 de ani, carbonizată.

Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă de producere urmează să fie stabilită.

UPDATE: Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o lumânare nesupravegheată.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Razie de amploare a polițiștilor constănțeni. Au fost aplicate peste 130 de amenzi

Polițiștii constănțeni au verificat peste 270 de persoane într-o...

Incendiu la un spațiu comercial situat la parterul unui bloc din Constanța. Au fost evacuate 18 persoane

Un spațiu comercial a fost cuprins de flăcări Pompierii din...

(Foto) Peste 21.700 de țigarete de contrabandă, confiscate la Calafat. VEZI unde erau ascunse

Locuri ingenioase de ascundere a țigaretelor, descoperite de polițiștii...