Oncoria Med

Calendarul plăților ANPIS. Când intră alocațiile și indemnizațiile în luna aprilie 2026

Date:

Atenție, părinți! Banii pentru copii ajung în conturi pe 8 aprilie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile sale teritoriale, efectuează săptămâna aceasta plata alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor și stimulentului de inserție aferente drepturilor cuvenite pentru luna martie 2026.

Plata drepturilor în conturile bancare ale beneficiarilor se va realiza în 8 aprilie 2026. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile județene, a transmis către Compania Națională Poșta Română sumele necesare plății drepturilor de asistență socială pentru beneficiarii care au optat pentru primirea prestațiilor prin mandat poștal, astfel încât banii vor ajunge la destinație până la data de 9 aprilie a.c.

Suma totală depășește 1,9 miliarde de lei și este destinată unui număr de peste 3,8 milioane de beneficiari, după cum urmează:

  • peste 1,2 miliarde de lei pentru 3.564.308 beneficiari de alocații de stat pentru copii;
  • peste 608 de milioane de lei pentru 148.032 de părinți care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului;
  • aproximativ 58 de milioane de lei pentru 72.786 de beneficiari ai stimulentului de inserție.
TIP BENEFICIUNR. BENEFICIARISUMA PLĂTITĂ (LEI)
Alocația de stat pentru copii3.583.1601.232.178.341
Indemnizația pentru creșterea copilului148.032608.538.836
Stimulentul de inserție72.78657.560.678

Sursă foto: ANPIS

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Deblocare de posturi în educație! Sunt scoase la concurs peste 760 de locuri de muncă pentru noile creșe

Se caută personal pentru noile creșe din București și...

Noul an universitar aduce schimbări. Structura instituțiilor de învățământ superior a fost aprobată de Guvern

Premieră în învățământul superior: Primele programe de licență în...

Reguli clare pentru muncitorii străini. Guvernul a stabilit domeniile de activitate pentru lucrătorii sezonieri

Domeniile care pot angaja lucrători străini în funcție de...

Sute de locuri în plus la masterat! Capacitatea de școlarizare crește la peste 15.500 de studenți

Cifra de școlarizare suplimentată: 765 de locuri noi aprobate...