20 de persoane au fost externate, iar trei au decedat
Ministerul Sănătății a comunicat joi, 31 august, că doi dintre pacienții răniți în exploziile de la Crevedia, care sunt internați în spitale din România, precum și alți cinci care au fost trimiși în străinătate, sunt în prezent sub ventilație mecanică și intubați.
Din cei doi pacienți care sunt intubați în România, unul este internat la Spitalul Clinic de Urgență București, în timp ce celălalt este la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”.
Conform datelor Ministerului Sănătății, dintre cei 21 de pacienți care sunt internați și se află în stare medie sau ușoară, 8 sunt la Spitalul Clinic de Urgență București, 6 la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, cinci la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgență București și unul la Spitalul Universitar de Urgență Elias.
Potrivit sursei menționate, 20 de pacienți au fost externați, iar trei au decedat. 12 răniți în urma exploziilor de la Crevedia au fost transferați în străinătate.
Dintre aceștia, un pacient care a fost transferat la Bruxelles are arsuri pe mai mult de 15% din suprafața corporală, este intubat și sub ventilație mecanică, dar este stabil din punct de vedere hemodinamic. Evoluția sa clinică este favorabilă, conform Ministerului Sănătății.
Al doilea pacient transferat la Bruxelles are arsuri pe mai mult de 20% din suprafața corporală, respiră fără ajutorul aparatelor, este stabil hemodinamic și evoluția sa clinică este favorabilă.
Unul dintre pacienți are arsuri pe mai mult de 90% și este sub ventilație mecanică
Unul dintre pacienții transferați la Milano are arsuri pe mai mult de 90% din suprafața corporală, este intubat și sub ventilație mecanică, este stabil hemodinamic, dar necesită suport vasopresor. Starea sa este critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are arsuri pe mai mult de 45% din suprafața corporală, este intubat și sub ventilație mecanică, este stabil hemodinamic și evoluția sa clinică este favorabilă.
Cei doi pacienți transferați în Germania, la Berlin, respiră fără ajutorul aparatelor, sunt stabili hemodinamic și au arsuri pe mai mult de 40% din suprafața corporală.
Alți doi pacienți transferați la Graz, în Austria, respiră fără ajutorul aparatelor, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării și gradului leziunilor de arsură și sunt stabili hemodinamic.
Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră fără ajutorul aparatelor, este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu s-a modificat în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienți transferați la Lubeck, în Germania, sunt intubați și sub ventilație mecanică, sunt stabili hemodinamic și starea lor nu s-a modificat în ultimele 24 de ore. Ei au arsuri pe 40% și 30% din suprafața corpului.
Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră fără ajutorul aparatelor, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a îmbunătățit.
