Medhouse banner

Cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu” disponibilă pentru precomandă. O poveste de neuitat a unei legende a fotbalului românesc

Date:

Cartea costă 399 de lei

Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, Gheorghe Hagi, își împărtășește acum povestea în cartea sa autobiografică „Hagi – Drumul meu”, disponibilă pentru precomandă la prețul de 399 de lei. Cartea va ajunge în mâinile cititorilor începând cu data de 26 martie 2025, iar fiecare suporter al legendarului fotbalist ar trebui să o aibă în biblioteca sa.

„Hagi – Drumul meu” nu este doar o simplă poveste despre cariera unui mare jucător de fotbal, ci o incursiune adâncă în viața celui care a reprezentat România la cel mai înalt nivel. Cititorii vor avea oportunitatea de a descoperi detalii despre începuturile sale, momentele de glorie din cariera sa internațională, dar și despre provocările și sacrificiile pe care le-a făcut pentru a ajunge în vârful fotbalului mondial.

În paginile acestei cărți de excepție, Gheorghe Hagi împărtășește călătoria sa plină de momente de neuitat! Drumul său început în comuna Săcele, locul unde s-a născut, până la gloria supremă de pe marile arene ale lumii.

Această carte este o adevărată comoară pentru iubitorii de fotbal, dar și pentru toți cei care vor să înțeleagă cum pasiunea, dedicarea și munca asiduă pot transforma un vis în realitate.

„Aceasta nu este o simplă autobiografie, ci povestea mea care a început în urmă cu 60 de ani. Este despre pasiunea pentru fotbal, despre încredere și despre curajul de a visa. Fiecare pas, fiecare victorie și fiecare înfrângere m-au învățat să fiu mai puternic, mai dedicat și mai pasionat de tot ceea ce fac!”, a precizat Gică Hagi, într-o postare făcută pe Instagram.

Cartea poate fi comandată deja online, iar pentru cei care doresc să o achiziționeze la lansare, există opțiunea de precomandă pe site-ul oficial: bit.ly/cartea-autobiografica-Drumulmeu.

Reamintim că, pe data de 5 februarie 2025, când a împlinit vârsta de 60 de ani, Gheorghe Hagi a anunțat că își va lansa autobiografia.

Sursă foto: facebook/Farul Constanța / instagram/Gheorghe Hagi

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...