Medhouse banner

Cătălin Predoiu, mesaj cu ocazia Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Date:

Ziua Aviației Române şi a Forţelor Aeriene

În fiecare an, pe 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, se sărbătoreşte Ziua Aviației Române şi a Forţelor Aeriene. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis cu această ocazie un mesaj.

Este un moment în care celebrăm istoria, curajul și patriotismul celor care și-au sacrificat viața și sănătatea în numele României. Este datoria noastră să îi cinstim pe cei care, prin acțiunile lor în momente cheie ale istoriei, și-au respectat ad literam jurământul depus cu mâna la inimă.

Sunt eroii care, de generații întregi, sunt surse de inspirație pentru tineri, pentru piloții români.Ca ministru al Afacerilor Interne mi-am asumat datoria de a furniza servicii publice de calitate și de a contribui eficient la siguranța românilor, prin misiuni operative și, cel mai important, prin misiuni de salvare. În ultimii ani ne-am dezvoltat capacitățile de reacție și intervenție prin achizițiile făcute, astfel că misiunile piloților militari din MAI sunt apreciate de întreaga țară„, a transmis Cătălin Predoiu.

Flota Inspectoratului General al Aviației a fost mărită, ultimul an, cu 7 elicoptere Black Hawk, 3 elicoptere EC-135 pentru monitorizare trafic rutier și 2 avioane Bombardier Learjet 75. Şase elicoptere Black Hawk sunt destinate intervențiilor în situații de urgență, iar avioanele Bombardier Learjet 75 sunt utilizate pentru transportul pacienților aflați în stare deosebit de gravă. Monitorizarea traficului și acțiunile poliției beneficiază de sprijin aerian prin utilizarea unui elicopter Black Hawk, livrat în ultimul an, și a trei noi elicoptere EC-135. În 2024 a fost semnat încă un contract pentru un Black Hawk.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare