În decembrie anul trecut, un elev de zece ani, care învăța la școala „Nicolae Titulescu” din Capitală, a fost violat în toaletă de un elev mai mare.
„Agresorul avea o glugă trasă pe față, iar copilul nu i-a văzut chipul”, a declarat pentru Adevărul Dan Tita, președintele Federației Naționale a Părinților din Sectorul 1.
„A fost dus la spitalul „Grigore Alexandrescu”, acolo unde medicii au confirmat abuzul, iar apoi au fost alertate poliția și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Ulterior, fost scos și un certificat medico-legal”, a mai precizat acesta.
Mai grav este că băiatul a mai fost abuzat sexual și în urmă cu doi ani, pe când era în clasa pregătitoare. Agresiunea s-ar fi desfășurat tot în toaletă și tot de un coleg în vârstă de 11 ani. Atunci, însă, scandalul a fost aplanat, agresorul a fost mutat din școală, victima a fost consiliată de psihologi de la Protecția Copilului, iar povestea a fost dată uitării. Până de curând, când băiatul a retrăit coșmarul.
„Educația sexuală ar trebui să fie obligatorie în școli. Dar, atenție! Trebuie făcută de specialiști, de medici, de psihologi. Nu de diriginte sau de profesoara de biologie. Evident, aceste cursuri trebuie gândite pe segmente de vârstă”, mai spune specialistul.
„Dacă ar fi existat educație sexuală în școli, dacă ar fi existat educație pentru sănătate, dacă ar fi existat programe de educație sportivă, astăzi nu ne-am fi confruntat cu această problemă”, continuă expertul. După 12, 13 ani, copilul se află la vârsta exploziei hormonale. Acești hormoni trebuie „consumați” pozitiv. Cum? Prin sport! „Dacă sport nu fac, în schimb stau pe TikTok, dacă alimentația este și ea plină de hormoni de creștere..la ce să ne așteptăm? Rezolvarea este la îndemâna noastră. Trebuie doar să vrem”, a mai spus Ovidiu Telegescu pentru Adevărul.
Școala a încercat să mușamalizeze cazurile de abuz
Conducerea școlii a încercat să mușamalizeze povestea de acum doi ani, acuză părinții victimei, iar acum se pare că o face din nou.
Ieri, conducerea a dat publicității un comunicat de presă în care spune că „punem întotdeauna interesul elevilor noștri pe prim plan”.
Reprezentantul părinților din Sectorul 1 are însă câteva întrebări esențiale la care, deocamdată, nimeni nu a venit cu vreun răspuns: „Dacă acel copil a fost abuzat acum doi ani în toaletă, normal ar fi fost ca școala să desemneze o persoană care să-l însoțească mereu la toaletă. Cum să-l lași să se ducă singur, din nou? Vorbim despre un elev abuzat sexual chiar acolo. De ce nu s-a luat o astfel de măsură? Apoi..de ce învățătoarea nu s-a sesizat când și-a dat seama că elevul întârzie la clasă? De ce nu s-a dus după el? Un abuz sexual nu se consumă într-un minut. Copilul a lipsit o vreme din clasă. Și ce măsuri au fost luate în cazul primului elev abuzator? Este consiliat și el psihologic? Sau doar l-au mutat la altă școală ca să scape de responsabilitate?”
Nu în ultimul rând, părintele întreabă despre măsurile care au fost luate de conducerea școlii pentru siguranța tuturor copiilor. „Părinții susțin că nici acum doi ani nu au văzut vreo schimbare. Normal ar fi fost să se ia măsuri suplimentare de pază și securitate. Nu au ridicat un deget! Nu au făcut nimic! Și, iată, nenorocirea s-a întâmplat din nou. Culmea! Victimă este același copil!!”, mai spune Dan Tita.
Copil care, pentru a fi protejat, a fost transferat din această școală la o alta. „A fost decizia părinților. Transferul a avut loc în ianuarie anul acesta, cu ajutorul celor de la inspectorat. După care, mama a decis să facă publică povestea”, a mai precizat Dan Tita.
Povestea a ajuns pe masa ministrului Educației, Ligia Deca. Oficialul a trimis în inspecție mai mulți reprezentanți din cadrul instituției, dar și al Inspectoratului Școlar General, la trei zile după ce povestea a ajuns în spațiul public.
Ministerul Educației face anchetă
„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind suspiciunea producerii unor fapte reprobabile în incinta unei unități de învățământ din Municipiul București, un reprezentant al Ministerului Educației s-a deplasat în cursul dimineții de astăzi, 4 martie, în școala în cauză, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București. În același timp, în limitele sale de atribuții, o echipă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București verifică atât modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării. În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți„, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.
Iar mai departe spune: „Reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”.
