Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități
Numărul cazurilor noi de COVID-19 a înregistrat o creștere semnificativă în luna iulie, comparativ cu luna anterioară. Potrivit datelor transmise luni de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), au fost raportate 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă o creștere de 232% față de luna iunie.
Dintre cazurile înregistrate, 442 sunt reinfectări, adică pacienți testați pozitiv la mai mult de 90 de zile după prima infectare sau după o reinfectare anterioară.
Șapte persoane infectate au decedat în iulie
INSP anunță și șapte decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în ultima lună. Este vorba despre cinci bărbați și două femei, patru dintre ei având vârste cuprinse între 70 și 79 de ani, iar trei – peste 80 de ani. Toți pacienții prezentau comorbidități.
Crește și rata de pozitivitate
În luna iulie, au fost efectuate 860 de teste RT-PCR și 14.750 de teste rapide antigenice, în creștere cu 25,5% față de luna iunie. Rata de pozitivitate a urcat la 10,9%, în creștere cu 6,8% față de luna anterioară.
De la începutul pandemiei până în prezent, în România au fost raportate 3.586.193 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 69.266.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.