Înregistrarea sistematică a imobilelor – gratuită pentru cetățeni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară anunță că finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică înseamnă parcurgerea tuturor etapelor necesare pentru înscrierea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
În cadrul acestui proces:
- IMOBILELE sunt măsurate și delimitate
- DATELE despre proprietăți sunt verificate și corectate, acolo unde este cazul
- CĂRȚILE funciare sunt deschise din oficiu.
În urma înregistrării imobilului tău în sistemul integrat de cadastru și carte funciară:
- Ai siguranța proprietății tale
- Poți vinde, ipoteca, accesa fonduri europene
- Toți vor ști că ești proprietar
- Lași copiilor tăi o moștenire sigură
- Ești protejat în cazul unui litigiu asupra imobilului
Înregistrarea sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară este gratuită pentru cetățeni, iar în 660 de comune proprietarii beneficiază de cofinanțare europeană în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027.
Află mai multe informații pe: www.ancpi.ro/pnccf/.
