Peste 1.700 dintre consumatorii de droguri au fost înregistrați anul trecut
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, 23 august, că în ultimul an au fost înregistrate peste 1.700 de urgențe medicale ca urmare a consumului de droguri, majoritatea dintre acești pacienți fiind tineri.
El a adăugat că privește aceste cifre „cu precauție”, având în vedere că deținerea și consumul de droguri sunt ilegale, iar acest lucru poate provoca reticențe cu privire la prezentarea la medic.
„Au fost peste 1.700 de urgențe anul trecut. Majoritatea au fost tineri. S-au prezentat, (…) cred că au fost poate mai mulți, dar faptul că această activitate de deținere și consum de droguri poate fi incriminată, câteodată poate să creeze anumite reticențe în a te prezenta la medic. Sunt și câteva decese înregistrate din cauza consumului de droguri. (…) Nu avem o statistică că ar fi mai multe urgențe (comparativ cu anii anteriori), dar eu iau cu precauție aceste cifre. Chiar, aparent, a scăzut cu un mic procent numărul de urgențe în 2022. Sigur, înainte au fost anii pandemici. E greu să faci o corelație. Dar, o politică pe termen lung pentru prevenția utilizării de droguri cred că este o politică rațională. Asta nu înseamnă că nu trebuie să le oferi soluții de tratament, de dezintoxicare, dar prevenția este clar importantă”, a arătat Rafila, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a subliniat importanța educației pentru sănătate pentru ca următoarea generație să învețe despre pericolele consumului de droguri, alcool sau tutun încă din școală. Alexandru Rafila a subliniat că o abordare de acest fel ar putea schimba „un trend care devine îngrijorător” în România în ceea ce privește consumatorii de droguri.
Ministrul a declarat că fiecare spital de psihiatrie are un departament de urgență pentru consumatorii de droguri, cu o varietate de substanțe psihoactive. În plus, există o rețea națională care oferă servicii de consiliere psihologică și dezintoxicare. El a explicat: „Nu foarte dezvoltată, dar există”.
„Nu este vorba doar de administrarea unui tratament. Este vorba de un proces. În procesul acesta trebuie integrată și familia persoanei respective, pentru că evitarea drogurilor trebuie să reprezinte un proces în care sunt implicați medici, autorități de alte tipuri și, neapărat, familia. De multe ori familia este și ea o victimă a consumului de droguri, pentru că persoanele care consumă droguri generează drame. Ați văzut ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile. Au fost, pe de o parte, victimele incidentului produs – niște tineri de o vârstă similară cu vârsta celui care a produs acest accident. (…) Pe de altă parte, gândiți-vă poate și la acest tânăr care, din păcate, de mulți ani utilizează droguri și cred că implicarea, supravegherea din partea familiei, neoferirea de resurse cu care să își procure aceste substanțe cred că ar trebui luată în considerare”, a transmis Rafila.
