Medhouse banner

Certificat de înmatriculare fals, prezentat de un cetățean chinez la frontiera Isaccea

Date:

Certificat de înmatriculare fals descoperit de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, un cetățean chinez care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare fals.

În data de 23.06.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul specific de ieșire din țară asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean chinez, în vârstă de 44 de ani.

Conducătorul auto a prezentat pentru controlul de frontieră un certificat de înmatriculare emis de către autoritățile din Ucraina. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...