Medhouse banner

Cinci dosare penale la Beach, Please! 2025: inclusiv un caz de tentativă de viol

Date:

21 de sancțiuni aplicate în ziua a treia a festivalului Beach, Please!

A treia zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților.

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.

Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.

„Pentru siguranța tuturor participanților, sunt utilizate aeronave fără pilot la bord (drone) care supraveghează și filmează întreaga zonă de desfășurare a evenimentului, o măsură preventivă menită să sprijine menținerea ordinii publice și să ofere un climat de siguranță. Menționăm faptul că acestea sunt manipulate de personal autorizat.

În acest sens, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave. Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 720 de persoane”, au transmis jandarmii.

Polițiștii au organizat o serie de activități pe linia prevenirii criminalității, atât în zona adiacentă locației Festivalului „Beach, Please!”, cât și în interiorul acestuia, unde au informat 1.200 de persoane, cu privire la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, dispariției minorilor/plecări voluntare; prevenirea traficului de persoane; prevenirea criminalității informatice, precum și a faptelor violente.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.

Jandarmii, polițiștii și pompierii constănțeni au aplicat un total de 21 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 94.150 lei). Dintre acestea exemplificăm:

  • 17 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constând în 1 avertisment și 16 amenzi în valoare de 70.650 lei;
  • 1 sancțiune contravențională la O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând 1 amendă în valoare de 2.000 lei;
  • 2 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, constând 2 amenzi în valoare de 1.500 lei;
  • 1 sancțiune contravențională la O.U.G. nr. 25/2014, privind privind încadrarea în muncă şi detașarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, constând 1 amendă în valoare de 20.000 lei;

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 8 persoane care aveau asupra lor, substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au deschis 5 dosare penale, dintre care 3 pentru furt, unul pentru tentativă de viol și altul pentru exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de înmatriculare.

O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat.
Astfel, echipajele ISU Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 446 cazuri medicale (intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, arsuri, lipotimii).

Pentru 10 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la spital în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate (înțepătură insectă, traumatisme, insuficiență respiratorie).

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

eTax SPIT Constanța: Serviciile publice și obligațiile fiscale, la un singur click distanță

Cum poți interacționa online cu SPIT Constanța prin intermediul...

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...