Din cauza acestei probleme tehnice, 56 de trenuri de călători au înregistrat întârzieri semnificative
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că, începând cu ora 03:50, circulația trenurilor tractate electric a fost reluată pe segmentul Fetești – Dunărea, după finalizarea intervențiilor la substația electrică din zona Mircea Vodă.
Avaria, care a dus la întreruperea alimentării cu tensiune în linia de contact pe ambele fire de circulație între Fetești și Cernavodă Pod, s-a produs în seara zilei de 14 august 2025. Din cauza acestei probleme tehnice, 56 de trenuri de călători au înregistrat întârzieri semnificative.
CFR SA transmite scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și le mulțumește pentru înțelegere. Reprezentanții companiei precizează că zona afectată va fi monitorizată în continuare pentru a asigura desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.