Și județul Constanța este sub cod galben de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de caniculă valabilă luni, 5 august, pentru sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei, precum și sud-vestul Dobrogei.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 24:00, se vor înregistra temperaturi ridicate, cu maxime de 35…36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Sub incidența codului galben intră județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, parțial Constanța, precum și municipiul București.
ANM avertizează că, până la mijlocul săptămânii, valul de căldură va persista în sudul și sud-estul țării, unde se vor înregistra în continuare temperaturi caniculare și un nivel ridicat de disconfort termic.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.