Medhouse banner

Concurs pentru elevi. Vor încondeia ouă și vor lucra diverse obiecte meșteșugărești, din mărgele și ață

Date:

Concurs pentru elevi „Tradiții dobrogene”, Secțiunea Ouă încondeiate și obiecte meșteșugărești,

Concurs pentru elevi. Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” din municipiu, organizează, vineri, 05 aprilie 2024, în intervalul orar 09.00 – 12.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” – spațiul expozițional, concursul județean „Tradiții dobrogene”, a II-a ediție, având ca obiectiv principal promovarea valorilor tradiționale din zona Dobrogei în rândul elevilor.

În cadrul acestui concurs, la secțiunea dedicată realizării de ouă încondeiate și produse meșteșugărești, elevii de la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”, coordonați de doamna profesoară de Religie Creştin-Ortodoxă, Mariana Momciu, vor prezenta produsele muncii, priceperii și imaginaței lor bogate: vor încondeia ouă și vor lucra diverse obiecte meșteșugărești, din mărgele și ață.

Elevii vor încondeia ouă

Micii artiști, care sunt elevi ai claselor IV – VII, vor face o demonstrație a îndemânării și talentului lor, înfrumusețând coaja ouălor cu motive specifice – forme geometrice sau florale, cât și motive religioase, iar creațiile lor vor fi reunite într-o frumoasă expoziție dedicată sfintelor sărbători pascale.

Concursul județean „Tradiții dobrogene” a fost inițiat în anul 2022, de prof.  Mariana Momciu, iar parteneriatul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” cu Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”, în vederea realizării concursului județean „Tradiții dobrogene”, se înscrie în seria activităților de promovare a culturii tradiționale, desfășurate periodic de instituția de cultură constănțeană.

„Încondeierea sau impistritul ouălor reprezintă un obicei precreştin calchiat pe sărbătoarea pascală, element de cultură spirituală specific românească. Deoarece oul roşu este purtătorul unor semnificaţii profunde, legate de Învierea lui Hristos şi de reînnoirea naturii, creştinii s-au străduit să-l încondeieze, desenând, cu ceară, motive decorative ancestrale, de o rară frumuseţe.”, menționează prof. coordonator Mariana Momciu. 

Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” au învăţat să încondeieze ouă de la prof. de Religie Creştin-Ortodoxă, Mariana Momciu și au participat, ani la rând, la workshop-uri desfășurate la: Facultatea de Litere, Școala Gimnazială nr. 12, Şcoala Gimnazială Spectrum Constanța, precum și la emisiuni de televiziune, în ultimii 16 ani obţinând nenumărate premii la orice concurs specific la care s-au înscris cu creațiile lor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ATENȚIE, CONSTĂNȚENI! Zona centrală rămâne fără apă timp de 14 ore

Apă oprită pentru 14 ore în Constanța: Locuitorii sunt...

Zeci de șoferi au rămas fără permis în Constanța după ce au consumat alcool

Peste 2.500 de șoferi testați pentru alcool și droguri...

Subiectele de la proba scrisă de Limba și literatura română – Ce au avut de rezolvat elevii clasei a VIII-a

Peste 5.500 de elevi constănțeni au susținut proba la...